Spuse o voce din popor:
Cine îmi dă o scară
să mă urc pe cruce
ca să-i scot cuiele
lui Isus din Nazaret?
Of, saeta, cântarea
Hristosului țiganilor,
mereu cu sânge pe mâini,
mereu cu cuie de scos.
Cânt al poporului andaluz
care în fiecare primăvară
tot cere scări
ca să se urce pe cruce.
Cântare a țării mele
care îi aruncă flori
lui Isus al agoniei
și e credința strămoșilor mei.
Of, nu ești tu cântecul meu?
Nu pot să cânt, nici nu-l doresc
pe acest Isus de pe cruce,
ci pe cel ce-a umblat pe mare ...
(se repetă)