Se balansează un leagăn gol deasupra capului meu,
Se balansează prin cimitirul voinței mele.
Continui să o caut pe fetița care plânge la petrecerile tale,
Sună clopote înflorite pentru funerariul meu.
Privește-mă! Cu steaua polară la picioarele mele
Mă întorc acasă pierdută încă o dată,
Pentru că nu știu cum să fac să nu te ador.
Se balansează un leagăn gol atingând nisipul.
Lasă urmele îngerului căzut trecând.
Urme care mereu mă duc spre tine. Elixir
Precum doza de viață fugitivă pe care mi-ai dat-o s-o probez.
Privește-mă! Cu steaua polară la picioarele mele
Mă întorc acasă pierdută încă o dată,
Pentru că nu știu cum să fac să nu te ador.
Mă gândesc la tine de fiecare dată când mă îndepărtez de mine,
De fiecare datâ când prefer să mor,
Din ziua în care mi-ai spus:
„Fățuca ta e un trandafir neînflorit.”
Privește-mă! Cu steaua polară la picioarele mele
Mă întorc acasă pierdută încă o dată,
Pentru că nu știu cum să fac să nu te ador.
Gândește-te la mine de fiecare dată când mă privești așa,
Iar buzele mi se cos ție
Și luna îmi pictează ochii.
Privește-mă!
De fiecare dată când pleci mă gândesc la tine,
De ficare dată când prefer să mor,
De fiecare dată când mă săruți așa,
De fiecare dată când pleci... Privește-mă!