Marița* este râul meu,
Așa cum este Sena al tău,
Dar nu e decât tatăl meu
Acum, care-și amintește
Uneori...
Din primii mei zece ani de viață
Nu mi-a mai rămas nimic,
Nici măcar biata păpușă,
Nimic, în afară de un mic refren
De odinioară:
La la la...
Toate păsările de pe râul meu
Au cântat pentru noi libertatea.
Eu nu înțelegeam deloc,
Dar tatăl meu, el știa
Să asculte.
Când orizontul s-a făcut prea negru,
Toate păsările au plecat
Pe drumurile speranței,
Și noi le-am urmat
La Paris...
Din primii mei zece ani de viață
Nu mi-a mai rămas nimic, nimic...
Și totuși, cu ochii închiși,
Eu îl aud pe tatăl meu cântând
Acest refren:
La la la...