Dormi interratu ind'un campu di granu
unn hè a rosula, unn hè u tulipanu
chì ti veghjanu da l'ombra di i fossi,
ma sò mille pampasgioli rossi.
“Longu e rive di u me turrente
vógliu chè scendinu i luzzi d'arghjentu,
micca i cadaveri di i suldati
purtati in bracciu da a currente.”
Cusì dicii è era d'imbernu
è cum'è l'altri versu l'infernu
marchji intristitu cum'è chì deve,
u ventu ti sputa in faccia a neve.
Fèrmati Pieru, fèrmati avale
lascialu u ventu accarizzatti un pocu,
di i morti in battaglia ti porti a voce,
chì dò a so vita ebbe in cambiu una croce.
Ma tu ùn lu sintisti è u tempu passava
cù e stagioni à passu di giava
è ghiunghjisti à passà a fruntiera
ind'un bellu ghjornu di primavera.
È mentre marchjavi cù l'anima in spalla
vidisti un òmu in fondu à la valla
chì avia u to listessu identicu umore
ma l'uniforme di un altru culore.
Sparali Pieri, sparali avale,
e dopu un colpu sparali torna
tan'à chè un lo viderè dissanguatu
cascà in terra è copre u so sangue.
“È sì li sparu in fronte o in u core
sultantu u tempu averà pè more,
ma u tempu à me resterà pè vede,
pè vede l'ochji d'un òmu chì more.”
È mentre li faci tuttu sto piacè,
quellu si gira, ti vede è hà paura
in una stonda agguanta u fucile
e ùn ti rende micca a curtesia.
Cascasti in terra senza un lamentu
è lu capisti ind'un solu momentu
chè u tempu ùn ti serebbe abbastatu
pè chere perdonu pè ogni peccatu.
Cascasti in terra senza un lamentu
è lu capisti ind'un solu momentu
chè a to vita finia in quellu ghjornu
è ùn ci serebbe statu ritornu.
“Ninetta mia, pè crepà di maghju
ci vole tantu, troppu curaghju.
Ninetta bella, drittu à l'infernu
preferia andacci d'imbernu.”
È mentre u granu ti stava à sente,
indu e mani stringhjii u fucile,
indu a bocca stringhjii parolle
troppu ghjalate pè strughjesi à u sole.
Dormi interratu ind'un campu di granu
unn hè a rosula, unn hè u tulipanu
chì ti veghjanu da l'ombra di i fossi,
ma sò mille pampasgioli rossi.