Eu știu de ce erai cu ochii plânși
Și cu tristețe mă priveai.
Te-aș fi putut îmbrățișa
Ca să-ți sărut ochii-nlăcrimați.
Dar n-aveam dreptul s-o fac,
Tu ești soția prietenului meu.
Eu știu de ce ai vrut să pleci,
Pe mine nu mă poți minți.
Te-aș fi putut îmbrățișa
Și să te smulg din viața asta,
Dar n-aveam dreptul s-o fac,
Tu ești soția prietenului meu.
Simțeam cum inima-mi se frânge
Căci între iubire și prietenie
Eu n-am putut alege.
Știu și de ce l-ai părăsit
Pe cel ce nu știa să te iubească.
Și eu, eu te-am lăsat să pleci
În căutarea vieții tale.
Mie mi-a rămas doar amintirea.
Tu ești soția prietenului meu.
Eu știu de ce voiai să cânți
Și știu de ce mă priveai așa.
Eu te-aș putea îmbrățișa
Fiindcă azi am dreptul s-o fac,
Tu pentru mine ai fost mereu
Adevărata față a iubirii.
Și totuși nu vom trăi niciodată
În inima aceluiași cântec,
În inima aceleiași case.
Aș vrea să cred c-ai înțeles
Că, și de te-aș iubi,
Pentru mine vei fi mereu
Soția prietenului meu.