Eu știu că nu e bine niciodată să apar, că nu trebuie s-o chem,
Că trebuie să pară că așa sunt bine, că deja aș putea s-o uit.
De asemenea eu știu că a fost decizia ei și trebuie să o respect...
Și trebuie să înfrân speranța de a o iubi din nou.
Dacă fac totul bine, poate într-o zi va reuși să plângă
Și nu e că eu vreau să sufere, ci vreau să nu mă ignore.
Că deși am făcut-o neintenționat, poate mă vor învinge temerile.
Dacă fac totul bine, poate într-o zi se va întoarce și se va îndrăgosti.
Să fac totul negreșit, ca să te văd captivă;
Și să caut scuza perfectă, ca să știi că încă trăiesc;
Și ca să fac acea chemare să demonstreze că încă exist.
Strategia nu-i cea mai bună, eu vreau doar să-ți aud vocea.
Nu vreau să continui prefăcându-mă
Că ce-i ce-mi sunt prieteni îti spun ce mai fac.
Adevărul e că mă sufoc
Înghițindu-mi vorbele și nespunându-ți că mi-e dor de tine.
Și nespunând că te iubesc.
Jocul tău doare așa de tare că mă rog pentru anestezie.
O inimă sângerează în timp ce a ta are amnezie.
Nu-și amintește de acea noapte în care am jurat să fim împreună pe veci,
În care am fi dat totul ca să ne iubim.
Acel univers paralel în care încă mă iubești,
E o vindecare temporală împotriva a ce mă doare.
Doare tare abandonul, ți-am dat tot ce ai
Și cu cât îți dau mai multă iubire, cu atât mă înjunghi, rănindu-mă.
Nu vreau să continui prefăcându-mă
Că ce-i ce-mi sunt prieteni îti spun ce mai fac.
Adevărul e că mă sufoc
Înghițindu-mi vorbele și nespunându-ți că mi-e dor de tine.
Și nespunând că te iubesc.
Mi-au spus unii cândva că m-ai uitat
Și că nu mai ești tristă,
Că ai pe altcineva și că nu-ți mai pasă
De ceea ce pentru mine într-o zi ai simțit.
Și eu nu-mi pierd speranța;
Și visez că i-ai mințit;
Și că folosești aceeași strategie
Pe care eu am folosit-o cu tine.
Nu vreau să continui prefăcându-mă
Că ce-i ce-mi sunt prieteni îti spun ce mai fac.
Adevărul e că mă sufoc
Înghițindu-mi vorbele și nespunându-ți că mi-e dor de tine.
Și nespunând că te iubesc.