La casa di Hilde [Romanian translation]

Umbra tatălui meu de două ori cât a mea.

Eh mergea iar eu alergam

Deasupra potecii de ace de pin;

Muntele era verde.

După acel munte, granița,

După graniță, cine știe ce;

Peste acel munte, casa Hildăi.

Îmi aduc aminte că-mi era frică.

Când sunam la poartă,

Dar ea zâmbii și ne invită înăuntru;

Era îmbrăcată în alb.

Și ne-am așezat

Să ascultăm apusul;

Hilda în întuneric cânta la țiteră

Iar în noaptea, tatăl meu dormea,

Dar eu priveam luna.

De la geam o puteam atinge,

Nu era mai înaltă decât mine.

Iar cerul părea mai mare

Iar eu mă simțeam deja bărbat

Când zăpada a acoperit casa Hildăi

Vameșul avea o pușcă

Când a venit să ne trezească.

I-a spus tatălui meu să ridice mâinile

Și îi scotoci în buzunare.

Dar nu găsii chiar nimic,

Doar o poză, îmi amintesc.

Hilde, în întuneric cânta la țiteră

Vameșul ne strânse mâna

Și plecă dezamăgit

Iar atunci Hilde își deschise țitera

Și scoase afară diamantele

Iar împreună am băut niște vin

Dar eu numai jumătate de pahar.

Când se crăpă de zori am plecat de la Hilde.

Dupa graniță, cu multă durere,

N-am găsit flori diverse,

Dar pe stradă am întâlnit o capră

Care era curioasă să ne vadă

Tatăl meu se aprioprie

Iar capra se lăsă capturată

Așa c-o legarăm și-a venit cu noi.