Când au deschis ei celula,
Era deja târziu, deoarece
Cu o frânghie de gât,
Rece, atârna Michè.
De câte ori aud un cocoş
Cântând, mă voi gândi
La acea noapte în puşcărie,
Când Michè s-a spânzurat.
Azi-noapte Michè
S-a spânzurat de un cui, deoarece
Nu putea să rămână douăzeci de ani în puşcărie
Departe de tine.
Eu ştiu că Michè
A vrut să moară deoarece
Îţi păstra amintirea iubirii profunde
Ce-o avea pentru tine.
Chiar dacă Michè
Nu ţi-a scris să-ţi explice de ce
A plecat de pe lume, tu ştii c-a făcut-o
Doar pentru tine.
Douăzeci de ani îi dăduseră.
Curtea a decis aşa,
Pentru că într-o zi el îl omorâse
Pe cel care-a vrut să i-o fure pe Mari.
Prin urmare, l-au condamnat
Douăzeci de ani să putrezească-n puşcărie,
Dar acum, că el s-a spânzurat,
Uşa lui trebuie deschisă.
În beznă, Michè
S-a dus, ştiind că ţie
Nu-ţi va putea spune nicicând că a ucis
Pentru că te iubea.
Mâine la trei,
Într-o groapă comună va cădea,
Fără preot şi slujbă, căci de un sinucigaş
Ei nu au milă.
Mâine, Michè
În pământ umed va fi,
Şi cineva, o cruce cu nume şi dată,
Peste el va planta.