Se află litere și farduri
Și niște munți sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Și nici nu o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla, hai
Și-apoi scufundă-te și du-te
În orizontul altui grai.
Nici nu pot nimic să-ți spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru numai nu, la adio tu.
De ce să-ți spun la revedere ?
N-aș mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-și cere
Că te-am pierdut definitiv.
Și de la mine pân-la tine
Cuvântul însuși va-ngheța
Nici să te strig nu știu prea bine
Iubita mea, pierduta mea ?
Când te-am văzut ultima oară
Știai și tu, plângeai și tu
Și-ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Vroiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată ?
Parcă a luat-o cineva.
Eu ți-aș spune amănunte
Destinul de-aș putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de atunci nu o voi găsi-o
Și eu acela am murit
Sub cinic nuclear, adio
Noi, bietul cuplu pârjolit.