Bunul Siset îmi spunea așa
În zori, sub pridvor,
Răsăritul așteptând
Și privind carele trecând:
- Siset, nu vezi pironul
De care suntem toți legați?
De nu putem să ne desfacem,
Nicicând nu vom putea scăpa!
De tragem toți, el va cădea,
Prea multă vreme nu va ține,
Sigur va cădea, cădea, cădea
Smuls trebuia deja să fie.
Dacă tu tragi tare de aici,
Iar eu trag tare de acolo,
Sigur va cădea, cădea, cădea
Și ne-am putea elibera.
- Dar, Siset, trecu mult timp deja,
Mâinile îmi sunt jupuite
Și în timp ce forța mă lasă,
Pironu-I tot mai gros, mai mare.
- Ei bine, eu știu că-i putred.
- Atunci de ce, Siset, e-atât de greu,
Iar câteodată forța mă lasă...
Hai să mai spunem al tău cânt!
De tragem toți, el va cădea,
Prea multă vreme nu va ține,
Sigur va cădea, cădea, cădea
Smuls trebuia deja să fie.
Dacă tu tragi tare de aici,
Iar eu trag tare de acolo,
Sigur va cădea, cădea, cădea
Și ne-am putea elibera.
Bunicul Siset a tăcut de mult,
Vânt rău veni și îl luă,
- numai el știe unde-l duse -
Iar eu stau tot sub ăst pridvor.
Iar când mai trece altă lume,
Îmi ridic capul ca să cânt
Ultimul cânt al lui Siset,
Ultimul pe care m-a învățat.
De tragem toți, el va cădea,
Prea multă vreme nu va ține,
Sigur va cădea, cădea, cădea
Smuls trebuia deja să fie.
Dacă tu tragi tare de aici,
Iar eu trag tare de acolo,
Sigur va cădea, cădea, cădea
Și ne-am putea elibera.