De-a lungul râpei, prin prăpastie, chiar şi pe-a ei muchie:
Eu, pe-ai mei cai, cu biciul, îi stârnesc - îi gonesc
Dar, deodat' aerul parcă nu-mi ajunge! Şi beau vânt, înghit chiar şi ceaţa!
Şi simt extazul morţii-aproape: mă prăpădesc! Mă prăpădesc!
Mai încet, măi cailor, nu mai goniţi aşa!
De-atâtea bice pe spinare, nu v-aprindeţi - este prea!
Însă caii mi se-arată a fi-aşa nărăvaşi!
Şi n-am timp să trăiesc - să cânt nu reuşesc!
Pe cai îi voi adăpa
Cântecul îl voi încheia
Înc-o clipă, vă rog, pe muchie
daţi-mi voie a cânta.
Îngheţa-voi! Uraganul mă ia ca pe-un fulg din palmă
Şi-a mea sanie, prin zăpadă, caii o vor trage în zori.
Mai încet, caii mei! Mai domol, mai la trap!
Măcar un pic mai lungiți şi voi calea, pân' la ultima haltă
Mai încet, măi cailor, nu mai goniţi aşa!
De-atâtea bice pe spinare, nu v-aprindeţi - este prea!
Însă caii mi se-arată a fi-aşa nărăvaşi!
Şi n-am timp să trăiesc - să cânt nu reuşesc!
Pe cai îi voi adăpa
Cântecul îl voi încheia
Înc-o clipă, vă rog, pe muchie
daţi-mi voie a cânta.
Am ajuns – la Domnul nu întârzie nimeni.
Dar de ce îngerii cântă cu glasuri atât de rele?
Sau oare e clopotul ce-ndurerat în hohote plânge,
Sau oare sunt eu, ce strig cailor sa încetinească...?
Mai încet, măi cailor, nu mai goniţi aşa!
De-atâtea bice pe spinare, nu v-aprindeţi - este prea!
Însă caii mi se-arată a fi-aşa nărăvaşi!
Şi n-am timp să trăiesc - să cânt nu reuşesc!
Pe cai îi voi adăpa
Cântecul îl voi încheia
Înc-o clipă, vă rog, pe muchie
daţi-mi voie a cânta.