Aud ploaia măruntă și ușoară
Ca o amintire ce cade
În continnu, moale și caldă
Bătând pe acoperișul și pereții mei.
Și din adăpostul minții mele,
Prin fereastra ochilor mei
Privesc dincolo de străzile ude de ploaie
Spre Anglia unde se află inima mea.
Mintea mea este distrasă și împrăștiată
Gândurile mele sunt la multe mile distanță
Ele se culcă cu tine când dormi
Și să te sărut când îți începi ziua.
Iar cântecul pe care îl scriam a rămas neterminat
Nu știu de ce îmi petrec timpul
Scriind cântece în care nu cred
Cu cuvinte care sfâșie și rănesc rima.
Și așa, vezi, am ajuns să mă îndoiesc
De tot ce consideram odată adevărat
Stau singur acum fără crezuri (credințe)
Singurul adevăr pe care îl știu ești tu.
Și în timp ce privesc picăturile de ploaie
Țesâd cărările lor obosite și apoi mor
Știu că sunt ca ploaia
Acolo, dar pentru grația ta, merg eu.