Как много тех, с кем можно лечь в постель [Kak mnogo tekh, s kem mozhno lech' v postel'] [Romanian translation]

Ce mulți sunt cei cu care-n pat poți să te culci,

Și sunt puțini cei lângă care-ai vrea să te trezești.

Iar dimineața când te scoli să-i poți zâmbi,

Să-i faci cu mâna și continuu să-i surâzi

Apoi întreaga zi s-aștepți cu nerăbdare vești.

Ce mulți-s cei cu care poți alăturea trăi,

Să bei cafea, să povestești și să dezbați...

Cu care mergi să te bronzezi la malul mării

Și, cum se cuvine, în zile bune sau în cele rele

Să fiți alături... Și toate astea fără de iubire...

Și ce puțini sunt cei cu care-ai vrea visa!

S-admiri cum nori pe cer, își văd de drum,

Să scrii cuvinte de iubire în prima nea căzută

În toate gândurile tale doar omul tău să fie...

Mai mare fericire să nu știi și nici să nu dorești.

Tot prea puțini sunt cei cu care poți tăcea,

Cei ce-nțeleg din prima vorbă și din priviri,

Cei ce făr’ de regret îți dăruiasc din anii lor

Și pentru care tu ai putea, ca recompensă,

Orice durere, orice pedepsă să iei asupră-ți.

Și iat-așa se-nvolbureaă această aiureală -

Ușoară-i întâlnirea lor și tot așa e despărțirea...

E pentru că-s mulți cu care-n pat poți să te culci,

Dar sunt puțini cei lângă care-ai vrei să te trezești.

Ce mulți sunt cei cu care-n pat poți să te culci,

Și sunt puțini cei lângă care-ai vrei să te trezești.

Viața ne țese într-o plasă a pierderii de timp ...

Mișcându-ne ca pe zațul la ghicitul în cafea.

Noi ne agităm în mare grabă cu necazurile vieții.

Dar cine vrea să audă - mai întâi trebuie s-asculte...

În goana zilnică abia că vezi trupuri de lut...

Oprește-te... Ia-ți un răgaz ca sufletul să-l vezi.

Noi mai mereu cu inima alegem - dar și cu mintea

Uneori ne temem ca zâmbetului să-i zâmbim,

Dar noi deschidem sufletul doar unor oameni

Cu care chiar dorim să ne trezim alături.