Sétia in s’oru ‘e sa ziminera,
chin sos ocros chi pompian su focu,
janna aperta cara a sa carrera,
intendes sas campanas a tocu.
Jubanna, sa cara sinzada
dae su tempus chi como est colande,
tribulìa, che malefadada,
sa zoventude l’as bida bolande…
Diventas manna chene tinde abbizare,
orfanedda, no as connottu jocu,
custrinta de andare a secare
fasches de linna chin sa lagrima in s’ocru.
Oh natura chi moghes sos bentos
pro facher issire lamentos,
daemi fortza pro sichire a gherrare
in custa vida chi non podes amare…
Como chi ses betza e incanìa
Contas contos in modu gentile
A netas tuas e nepodes
A bucca aperta iscurtande a tibe,
cosas chi no an connottu
e fortzis no an a connoschere gai,
su tempus est colande pro totus,
dies e notes chi non finin mai…
A cumpanzu sa mala fortuna
in sas notes de abba e de bentu
isetande chi torret su sole
pro ti dare unu pacu ‘e cuntentu…
A cumpanza s’umbra ‘e su fochile,
sas campanas s’intenden a tocos,
duas pesantes lagrimas ti rughen
chi ti surcan su belu ‘e sos ocros...
Sétia in s’oru...