Am fi putut să ne spunem toatea astea
În altă parte decât la cafeneaua de jos,
Că poate ai să pleci
Și poate chiar n-ai să revii,
Dar în orice caz, ce-i sigur,
E că puteam să facem haz de asta.
Ei bine, ne vom despărți așa,
Ca niște năuci în fața cafenelei de jos.
Ca într-un film mediocru,
Amândoi suntem oribili.
De-atâta ori îi luam în râs
Pe oamenii care făceau asta.
Dar nu găsesc un refren la povestea noastră.
Toate cuvintele ce-mi vin sunt derizorii.
Știu că ți-am zis-o de prea multe ori,
Și totuși, îți zic... te iubesc.
Vroiam totuși să-ți zic mulțumesc
Pentru toate lucrurile rele pe care nu ni le-am zis.
Unii râd deja.
Nu-mi pasă, nu pe ei îi iubeam.
Noi păream atât de bine.
Unii nu suportă asta.
Dar nu găsesc un refren la povestea noastră.
Toate cuvintele ce-mi vin sunt derizorii.
Știu că ți-am zis-o de prea multe ori,
Și totuși, îți zic... te iubesc.
Știu că ți-am zis-o de prea multe ori,
Și totuși, îți zic... te iubesc.
... te iubesc.