Toate zilele săptămânii
Sunt pustii și sună a gol,
Dar chiar mai rău decât săptămâna
E duminica pretențioasă
Ce ar vrea să pară roză,
Și face pe generoasa,
Duminica care se vrea a fi
O zi plină de fericire.
Urăsc duminicile!
Urăsc duminicile!
Pe stradă este o mulțime se oameni,
Milioane de trecători.
Această mulțime care curge,
Cu un aer de indiferență,
Această mulțime care mărșăluiește
Ca la o înmormântare
Înmormântarea unei duminici
Care a murit de mult timp.
Urăsc duminicile!
Urăsc duminicile!
Tu lucrezi toată săptămâna, la fel și duminica,
Poate de aceea sunt părtinitoare.
Scumpule, dacă ai fi aproape de mine
Aș fi gata să iubesc orice nu-mi place.
Duminicile primăverii,
Toate flancate de soare,
A cărui strălucire șterge
Grijile din ajun.
Duminici pline de cer senin
Și de râsul copiilor,
De plimbările îndrăgostiților
Și de timide jurăminte.
Și de florile de pe ramuri
Și de florile de pe ramuri
Și prin cohortele
De oameni, care, fără grabă,
Traversează străzile,
Ne-am strecura noi doi,
Mână în mână,
Fără a încerca să aflăm
Ce ne rezervă ziua de mâine,
Neavând nicio așteptare,
Decât alte duminici,
Decât alte duminici.
Și toți oamenii onești,
Bine întenționați,
Și cei care nu sunt deloc,
Și care vor să-i credem astfel,
Și cei care se duc la biserică,
Că așa e obiceiul,
Care-și schimbă cămășile
Și îmbracă un costum frumos,
Cei care dorm câte douăzeci de ore,
Căci nimic nu-i împiedică,
Cei care se trezesc devreme
Ca să meargă la pescuit,
Cei pentru care este ziua
Pentru a merge la cimitir,
Și cei care fac dragoste,
Pentru că nu au nimic de făcut,
Ne-ar invidia fericirea,
Cum le-o invidiez eu pe-a lor,
Pentru că ei au duminici,
Pentru că ei cred în duminici,
Pentru că ei iubesc duminicile,
Când eu urăsc duminicile!