Era un timp când lumea toată
În urma noastră lung privea
Și noi păream, așa, deodată,
Doi vinovați, iubita mea
Pe-atunci, la trupul tău de fată
Priveam pierdut și desuet,
Cu ușa zilnic încuiată,
Deși n-aveam niciun secret.
Refren:
Ce destin ciudat
Ne-a fost nouă dat,
Să ne-ascundem e-n zadar,
Nu mai iscodiți,
Nu ne mai citiți
Viața ca pe-o știre de ziar.
Ca lumea toată să ne vadă
Că nu avem de-ascuns ceva,
La ușa noastră de zăpadă
Am renunțat, iubita mea.
Și dacă frunze-ar fi să cadă
Din trupul nostru ireal,
Când lumea ar veni să vadă,
Va crede că așa-i normal.
Refren(x2)