În podul de la ultimul etaj
e mereu praf de-acum.
Ascult ecoul pașilor mei
și, în tăcere, mă gândesc la noi.
Privesc acel ceasornic
care ne spiona iubirea,
caut o fărâmă de soare
printre tablouri și cuvinte,
te caut pe tine.
Eu, bolnavă de bucurie,
împreună cu tine trăiam din poezie.
Întâlnirea noastră în acea cafenea,
și iarăși noi, în acel restaurant.
Eu, bolnavă de bucurie,
împreună cu tine trăiam din poezie.
”Cine ajunge primul până acolo sus?”
Nu se știe de ce câștigai mereu tu.
Entuziasmul tău de copil,
dar azi acesta nu mai există,
deși uneori te-ntorci aici chiar și tu.
Aș vrea să plec în grabă,
știu ce mă reține:
e mintea mea însetată,
care deja s-a întors
să vorbească cu tine.
Eu, bolnavă de bucurie,
împreună cu tine trăiam din poezie.
Întâlnirea noastră în acea cafenea,
și iarăși noi, în acel restaurant.
Eu, bolnavă de bucurie,
împreună cu tine trăiam din poezie.
”Cine ajunge primul până acolo sus?”
Nu se știe de ce câștigai mereu tu.
Entuziasmul tău de copil,
dar azi acesta nu mai există,
deși uneori te-ntorci aici chiar tu. (bis)