Am devenit un visător
să mă simt mai puțin singur
și să nu mai știu câți ani am.
Am devenit un visător
vând vise de profesie
cant și cântece pe care nu le știu.
E de-ajuns să țin ochii închiși pentru a fotografia lumea
și să privesc în negativ
cât de adâncă este marea
și acest rid ce-l am pe față
este tatuajul unei dureri
sunt un visător.
M-am pierdut printre stele
și printre iubiri ieftine
am atins fundul libertății
este câte unul care-mi spune că sunt nebun
sau că sunt norocos
pentru că cine visează nu are dezamagiri.
Poate ai fost tu prima
singura ipoteză de viață
Poate continui să zic poate
pentru a nu spune că s-a terminat
Regulile jocului tău le respect în silă
sunt un visător.
Și plec
îți las pe buze o poezie
ceea ce va fi
în această viață ce importanță are.
Am devenit un visător
și cine mi-a citit cărțile
a descoperit că n-am un destin
și precum fac visătorii
reușesc să mă dau deoparte
în timp ce lumea continuă să mă refuze.
Peste o mie de ani vor fi cei ce vor vorbi de visători
precum animale din trecut
care mâncau emoții
Peste o mie de ani sau peste două ore
dar lăsați-mă să spun
că rămân un visător.
Și plec
îți las pe buze o poezie
ceea ce va fi
în această viață ce importanță are.
Și plec
acolo unde cerul coboară spre fundul mării
ce vrei ca să fie
dacă rămân lumii doar un visător.