Să mă apăr
evitând locurile ce le vei frecventa.
Ascunzându-te
în gândurile mele profunde.
Ce vânt este
acel ce te-a luat...
m-a trezit?
Să mă amăgesc
neglijând acea uşoară durere.
Convinge-mă
că în fond nu se moare.
Ce iubire este
aceea pe care ai cucerit-o...
Ai räsuflat?
Această mare foarte calmă din mine,
am traversat-o impreună.
Infinitul şi tu,
pamântul din zilele mele...
oh, oh, din zilele mele
care nu vor sfârşi niciodată.
Dar acest albastru la jumătate,
oh, oh, este negru şi nu ştie
cât îmi vei lipsi.
Să mă confund
printre oameni când ştii că nu consolează.
Gândind că eşti a mea
fără a avea teamă.
Ce vânt este
acela ce te-a luat...
m-a trezit?
Această mare foarte calmă din mine,
am traversat-o împreună.
Infinitul eşti tu,
pamântul din zilele mele...
oh, oh, din zilele mele
care nu vor sfârşi niciodată.
Dar acest albastru la jumătate,
oh, oh, este negru şi nu ştie
cât îmi vei lipsi...
oh, îmi vei lipsi...