De poți să nu-ți pierzi capul
Când cei din preajma ta și-l pierd,
Şi pentru asta ți-aduc o vină grea;
De poți să crezi în tine când se-ndoiesc cei mulți
Şi totuși, de-ndoiala acestora să-asculți,
De poți s-aștepți și de-așteptare să nu fii obosit,
Iar de te mint vreunii, să nu te simți mințit;
De poți visa , iar visul stapân să nu-ți devie,
De poți gândi, iar gândul o țintă să nu-ți fie,
De poți să-nfrunți izbind și soarta dimpotrivă
Şi să te porți cu-aceste năluci deopotrivă
De vezi sfărmate lucruri cu viața ta plătite
Şi poți să le-nalți iarăși cu scule învechite,
De poți să strângi grămadă tot ce-ai agonisit
Şi să-ți încerci norocul cu banul azvârlit
Iar de vei pierde totul s-o iei de la-nceput
Fără să scoți un murmur de ceea ce-ai pierdut,
De rabzi ca adevărul ce-ai spus fără prihană
Răstălmăcit să-ajungă pentru nebuni capcană,
De poți puterea, nervii și inima sili
Să-ți mai slujească mult, încă, după ce-or pieri
Şi să ții piept la toate, deși n-ai sprijin drept nimic
Decât voința ce te-ndeamnă ''ține piept!'',
De poți vorbi cu gloata și să-ți păstrezi tăria,
Ori de-i umbla cu regii să nu-ți pierzi omenia,
De n-o putea nici unul să-ți dea vreo lovitură
Şi toți te-or ține-n seamă, dar nu peste măsură,
De poți să umpli bine momentul trecător
Cu șaizeci de secunde cât ține drumul lor,
Al tău va fi pământul cu-a' sale bogății
Şi mai mult deâît asta, OM, fiule vei fi!
Variantă traducere Livia Brem (cca 1960)