Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă,
Că ochii mei sunt când senini, când verzi,
Că port noroi sau port ninsori pe tâmplă,
Ai să mă ierţi, altfel ai să mă pierzi.
Tu să ma ierţi că nu pot fără tine
Si dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi,
Mie, pierzându-mi-te, îmi va fi mai bine
Eu, tristul, cel mai liber dintre toţi.
Ai să mă ierţi în fiecare noapte,
Si-am să te mint în fiecare zi,
Si cât putea-va sufletul să rabde,
Cu cât îţi voi greşi, cu atât te voi iubi.
Si dacă nervii tăi or să cedeze,
Si într-o zi n-ai să mai poţi ierta,
Năpraznic voi ieşi la metereze
Si puştilor străine mă voi da.
Si cum se-ntâmplă moartea să le spele
Pe toate, înnobilându-le fictiv,
Ai să te-apleci deasupra morţii mele,
Si tot ai să mă ierţi, definitiv.
Ai să ma ierţi că sunt labilitate,
Că trec peste extreme fulgerând,
Ai să mă ierţi, preabuna mea, de toate,
Pe mine, nemuritorul tău de rând.
Ai să mă ierţi în fiecare noapte,
Si-am să te mint în fiecare zi,
Si cât putea-va sufletul să rabde,
Cu cât îţi voi greşi, cu atât te voi iubi.