Când frunzele-au căzut,
Iar cerurile au devenit gri,
Noaptea se tot măreşte,
O privighetoare-şi cântă cântecul de adio,
Ai face bine să te-ascunzi de frigul ei năprasnic.
Ea vine purtată pe aripi reci,
Ai face bine să mergi mai departe,
După căldură-ai să tânjeşti,
Haide, simte-o,
N-o vezi?
Ai face bine s-o crezi.
Când te cuprinde,
Inima ţi se transformă-n piatră,
Ea vine noaptea când eşti singur
Şi când şopteşte
Îţi îngheaţă sângele-n vene,
Mai bine te-ai ascunde până nu te găseşte.
Ori de câte ori se-nfurie,
Ia orice viaţă,
N-ai văzut?
N-ai văzut
Rămăşiţele lumii noastre?
Ea acoperă pâmântul cu o mantie ce-ţi taie respiraţia,
Soarele se trezeşte şi-o topeşte,
Acum lumea-şi deschide ochii şi vede
Zorii unei noi zile.
Ori de câte ori se-nfurie,
Ia orice viaţă,
N-ai văzut?
N-ai văzut
Rămăşiţele lumii noastre?