Planurile se-nmulțesc ca și cum ziua de mâine e la o viață depărtare;
Confuz că omul din oglindă a ajuns să arate ca tatăl său, deși încă pierdut.
Ochii poftesc la ceea ce mâna nu ajunge.
Toate instrumentele îi cântă și îl leagă cu tuburi.
Cântecul trebuie însă cântat,
Mâine nu vei mai fi prin preajmă.
Ochiul râvnește fericirea pe care o pretinde.
Viitorul obișnuia să însemne mai mult decât amintiri înfrânte și învechite.
Și a-mbătrânit până când i-au căzut dinții,
A luat un tren și-apoi altul, iar melodia îl urmează.
El dansează noaptea de unul singur.
(Ca și când ar fi melodia de la radio)
El întreabă melodia de la radio.
(dacă îi place ce a ajuns)
(dacă e mulțumit de ce-a ajuns)
A avut visuri, dar în viață se întâmplă,
(Pene și ceară, ziua de mâine părea așa de diferită)
Timpul e ca un parfum efemer ce-a venit și l-a doborât pe nepregătite
(Pene și ceară, ziua de mâine părea așa de diferită)
Ce soarta a scris pe frunte inevitabil va veni
(Pene și ceară, ziua de mâine părea așa de diferită)
Aripile se topesc și în final toți vom cădea în mormintele noastre.
(Pene și ceară, ziua de mâine părea așa de diferită)
M-a învățat cântecul de la radio,
Și m-a rugat să i-l cânt la mormânt.