Vorbesc de cel orbit de zi, a cărui viaţă-i jar,
Cu haina atîrnînd, legat de-o piatră de hotar...
Părinţii lui sînt morţi de mult, copiii lui nu sînt,
Pe faţă ploaia l-a săpat, lipindu-l de pămînt.
"Am nori, o sută !", zice el, sub soare cocoşat,
Da-n palma lui e secetă şi gîtul i-e uscat.
Îi dau să bea dintr-un pahar, nimic în schimb nu-i cer:
El are ochii-aşa senini, ca decupaţi din cer...
Se uită peste depărtări, cu aerul mirat
Că nu găseşte un Cristos de zare atîrnat...
Cred c-am să îl mai întîlnesc, privind aşa, mereu,
"Credinţă n-am", mai spune el, "şi-mi este tot mai greu..."
Vorbesc de cel orbit de zi, a cărui viaţă-i jar,
Cu haina atîrnînd, legat de-o piatră de hotar...
Copiii lui sînt morţi de mult, părinţii lui lipsesc,
În suflet poartă o femeie cu chip îngeresc.