Noaptea nu era-nserată, nici măcar albastră,
Luna nu făcea confidenţe printre sateliţi.
Sta la locul ei, nu-ncerca să-mi intre pe fereastră,
Si nici pe alei nu visau perechi de îndrăgostiţi,
Fără nicio şoaptă…
Marea de cristal era rece si un pic amară,
Cerul de opal nu stârnise vântul de zefir.
Nu cântau viori şi nici tu măcar la o vioară,
Iar în primii zori nu-nflorise niciun trandafir…
Mă mir…
Şi m-am îndrăgostit de tine…
De tine, de tine, de tine.
Şi m-am îndrăgostit de tine…
De tine, de tine, de tine.
Ochii tăi căprui nu erau ca două peruzele,
Ca ai nimănui, nu aveau culori de ametist.
Gândul tău hoinar nu se rătacise printre stele,
Sufletul de jar nu plângea şi nu era nici trist.
Între noi vreodată vorbe nu au fost,
Să ne împăcăm după furtună.
N-avea niciun rost
Că de fapt noi nici nu ne-am certat.
Dorul tău pribeag
N-a venit să-mi spună "Noapte bună",
Pân’la mine-n prag…
Si cu toate acestea s-a-ntâmplat ceva….
Şi m-am îndrăgostit de tine…
De tine, de tine, de tine.
Şi m-am îndrăgostit de tine…
De tine, de tine, de tine.