Хубава си, моя горо [Hubava si moia goro] [Romanian translation]

Frumoasă eşti, pădurea mea,

miroşi a tinereţe,

dar în inima-mi sădeşti

doar durere şi tristeţe.

Cel ce te-a privit o dată,

după tine va tânji

că la umbra ta cea deasă

nu poate a se topi.

Iar cel care de nevoie

cândva te va părăsi

să te lase în uitare

sigur nu va îndrăzni.

Fagii şi stejarii tăi,

zumzetele tale pline,

flori, şi apele divine,

mieii, iarba şi bujorii,

şi răcoarea ta ce vine,

vă spun, toate, câteodată,

ca un glonte se împlântă

în inima mea întristată

ce să plângă-i mereu gata

privind noul în natură,

şi privind cum tinereţea,

va petrece bătrâneţea,

iar din frig, de sub zăpadă

viaţă nouă se înnoadă.