Mă pot gândi la zilele tinereții,
Când a trăi propria-mi viață
Era tot ce-și putea dori un om.
N-am putut nicicând să întrevăd viitorul,
Dar nu mi s-a vorbit niciodată despre tristețe.
Și cum poți cârpi o inimă sfâșiată?
Cum poți să oprești ploaia din cădere?
Cum poți opri soarele să strălucească?
Ce face lumea să se învârtească?
Cum poți să-ndrepți la loc acest om frânt?
Cum poate un perdant să câștige vreodată?
Te rog, ajută-mă să-mi cârpesc inima sfâșiată,
Și lasă-mă din nou ca să trăiesc!
Eu încă pot să simt adierea
Care foșnește printre arbori,
Și-ncețoșatele amintiri ale zilelor ce s-au dus.
Noi n-am putut nicicând să întrevedem viitorul,
Nimeni n-a scos o vorbă despre tristețe.
Și cum poți cârpi o inimă sfâșiată?
Cum poți să oprești ploaia din cădere?
Cum poți opri soarele să strălucească?
Ce face lumea să se învârtească?
Cum poți să-ndrepți la loc acest om frânt?
Cum poate un perdant să câștige vreodată?
Te rog, ajută-mă să-mi cârpesc inima sfâșiată,
Și lasă-mă din nou ca să trăiesc!