Cândva, am iubit dar era o mașină
Repede s-a dovedit că avea o inimă din sticlă
Părea ca un lucru real, doar ca să descopăr
Suspiciunea a mistuit, iubirea fără urmă.
Cândva, am avut o dragoste și era divină
Repede mi-am dat seama că îmi pierd mințile,
Părea ca un lucru real, dar am fost nevăzătoare
Suspiciunea a mistuit, iubirea fără urmă.
Între,
Ceea ce mi se pare plăcut și mă simt bine
Dragostea e atât de confuză, nu pot găsi liniştea minţii,
Dacă mă tem că te pierd, nu mă ajută,
Mă necăjeşte aşa cum o faci TU.
(se repetă prima strofă)
Cândva, am iubit dar era o mașină
Repede s-a dovedit că avea o inimă din sticlă
Părea ca un lucru real, doar ca să descopăr
Suspiciunea a mistuit, iubirea fără urmă.
Pierdută lăuntric,
Adorabilă iluzie şi nu o pot ascunde
De mine te folosești, te rog, nu mă împinge deoparte
Am fi putut face să răzbată, da.
Da, în culmea gloriei
simt adevărata speranță a iubirii.
/simt adevărata lumină albăstruie a iubirii/
(se repetă prima strofă)
Cândva, am iubit dar era o mașină
Repede s-a dovedit că avea o inimă din sticlă
Părea ca un lucru real, doar ca să descopăr
Suspiciunea a mistuit, iubirea fără urmă.
Între,
Ceea ce mi se pare plăcut și mă simt bine
Dragostea e atât de confuză, nu pot găsi liniştea minţii,
Dacă mă tem că te pierd, nu mă ajută,
Mă necăjeşte aşa cum o faci TU.