Nu sunt surprins, nu totul durează,
Mi-am frânt inima de atâtea ori, am încetat să mai ţin socoteala,
Mă conving singur că sunt bine aşa, mă conving singur că nu sunt bine aşa
Mă agit şi apoi mă dezamăgesc singur.
Am încercat atât de mult să nu pierd totul,
Am găsit un milion de scuze,
M-am gândit, m-am gândit la fiecare posibilitate.
Şi ştiu că într-o zi totul va fi bine,
Mă vei face să reuşesc ca să putem încerca să meargă
Şi îţi promit, puştoaico, dăruiesc mai mult decât primesc
Doar că nu te-am întâlnit încă.
S-ar putea să am de aşteptat, nu voi renunţa niciodată
Cred că e vorba de sincronizare şi de noroc în egală măsură,
Oriunde ai fi, oricând e momentul
Vei apărea de nicăieri în viaţa mea.
Şi ştiu că putem fi uimitori
Şi, iubito, iubirea ta o să mă schimbe
Şi acum pot să vad fiecare posibilitate.
Şi cumva ştiu că totul va fi bine
Mă vei face să reuşesc ca să putem încerca să meargă
Şi îţi promit, puştoaico, dăruiesc mai mult decât primesc
Doar că nu te-am întâlnit încă.
Se zice că totul e permis
În iubire şi-n război
Dar nu va fi nevoie ca eu să mă lupt,
Vom face să fie bine şi vom fi uniţi.
Şi ştiu că putem fi uimitori
Şi să fiu parte din viaţa ta o să mă schimbe
Şi acum pot să văd fiecare posibilitate.
Şi ştiu că într-o zi totul va fi bine
Şi mă voi strădui ca să meargă
Şi îţi promit, puştoaico, dăruiesc mai mult decât primesc
Decât primesc, decât primesc, decât primesc.
O, ştii că într-o zi totul va fi bine
Şi mă vei face să mă străduiesc ca să încerăm să meargă
Şi îţi promit, puştoaico, dăruiesc mai mult decât primesc
Da,doar că nu te-am întâlnit încă.
Doar că nu te-am întâlnit încă
O, îţi promit, puştoaico,
Dăruiesc mai mult decât primesc
Am spus: iubire, iubire, iubire, iubire,
Iubire, iubire, iubire, iubire,
Doar că nu te-am întâlnit încă,
Iubire, iubire, iubire,
Iubire, iubire,
Doar că nu te-am întâlnit încă.