(Prin această parabolă, Iisus își învață discipolii că importantă e iubirea, find sau nu instituționalizată (între bărbați, între femei sau între bărbați și femei). Poți accepta sfânta taină a căsătoriei, „așa cum îndeamnă Domnul”... și să continui să fii un perfect fiu de târfă.]
Vreau doar ca vocea mea
Să te dispere și să-ți ia mințile,
Și plângând, să-ți îmbrățișezi
Toate fricile, suflete.
Aștept ziua, frumoasă păpușică,
În care rana ta va fi atât de puternică,
Încât, scăldându-te în amintiri,
Să te sărute numai alcoolul.
Și-ți vei vedea fățuca frumoasă
Crispată în fața oglinzii,
Iar durerea va fi iubirea ta,
Masturbându-ți privirea.
Vreau doar să te văd plângând,
Am trimis Moartea în căutare.
Vreau doar să te aud țipând,
În infern trebuie să te întâlnesc.
Vreau doar ca sufletul tău
Să nu mai apuce să vadă lumina soarelui,
Și să plângi cu sânge și frică,
Și să plătești, suflete.
Voi încerca să-ți calc orgoliul în picioare,
De câte ori voi putea,
Până când ura mea ți se va părea
Aier de respirat.
Și-ți vei vedea fățuca frumoasă
Crispată în fața oglinzii,
Iar durerea va fi iubirea ta,
Masturbându-ți privirea.
Cu acest inel te leg de mine,
Până când moartea ta ne va despărți.
E atât de subțire bariera
Dintre ură și iubire.
Trupul gol ți-l vei stropi
Cu gin, pe la o poartă
Cerșind puțină iubire.
Șobolanii te vor mângâia.