Aștept în celula mea rece când clopotele încep să sune
Reflectând la viața mea care pare să nu mai aibă mult timp
Căci la ora 5 mă vor duce la spânzurătoare[1]
Nisipurile timpului se cam termină pentru mine
Când preotul vine să-mi citească ultimele rituri
Arunc o privire printre bare spre ultimele mele priveliști
Ale unei lumi care a mers foarte prost pentru mine
Se poate să fie un fel de eroare?
E greu de oprit teroarea surmontândă
E chiar sfârșitul, nu vreun coșmar nebun?
Cineva, vă rog, să-mi spună că visez
Nu-i ușor de oprit din țipat
Dar cuvintele mă depășesc când încerc să vorbesc
Lacrimile curg, dar de ce plâng?
Până la urmă, nu mi-e frică de moarte
Din moment ce cred că nu există sfârșit[2]
Când gardienii mă duc în curte
Cineva strigă dintr-o celulă ”Dumnezeu fie cu tine”
Dacă e un Dumnezeu, atunci de ce m-a lăsat să mor?
În timp ce pășesc, întreaga viață-mi plutește prin față
Și deși sfârșitul e aproape, nu-mi pare rău
Prinde-mi sufletul, pentru că e dispus să-și ia zborul
Ascultă bine ce spun, crede că sufletul nu-mi va muri
Nu-ți fă griji că am dispărut acum
Am trecut dincolo ca să caut adevărul
Când știi că timpul aproape ți-a venit
Poate atunci vei începe să înțelegi
Viața de acolo jos e doar o iluzie ciudată
Da, da, da
Sfinţească-se numele tău
Da, da, da
Sfinţească-se numele tău
[1] - stâlp; http://en.wikipedia.org/wiki/Gallows
[2] - e o întrebare retorică, am tradus ca afirmație