Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
Prin porturi vechi, prin salbe
Prin arcuri peste timp, prin cai
Alergând prin foaie verde de susai
Străbătându-mi toate gândurile albe,
Prin albul umerilor, spumă-n halbe
Băute pe nemâncate, pe nerăsuflate,
Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
Prin zâmbetul tău din colţul gurii
Prin fâstâceala din mijlocul naturii
Atunci când te joci cu ecuatorul
Şi-n podul palmei ai nord polul
Spălându-mi visele cu promoroacă
Toate gândurile albastre ca să-mi treacă,
Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
Din somnul de frumuseţe de după-amiază
Când toţi pisoii torc şi visează
Că beau ceai verde japonez cu iasomie
Şi scriu cu pernuţele în aburul din geam o poezie
Despre coşul de răchită plin de gheme,
Despre felul de a mă iubi fără a te teme,
Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
Când mai devreme, când mai târziu
La braţ cu toamna te plimbi prin Cişmigiu
Fluierând a dragoste, dar şi a nepăsare,
Şi mirosind a gând şi a covrigi cu sare
Mă cauţi ca pe-un pierdut prin buzunare
Prin focul stins demult prin felinare.
Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai.