Duminica e mohorâtă
Ceasurile mele sunt fără de somn,
Dragile umbre
Cu care trăiesc sunt nenumărate.
Floricele albe
Nu te vor trezi niciodată,
Nu acolo unde trăsura cea neagră
A tristeţii te-a dus.
Îngerii nu au de gând
Să te mai aducă vreodată înapoi,
Oare se vor supăra dacă te-aş însoţi şi eu?
Duminică mohorâtă
Duminică mohorâtă,
Cu umbrele mi-am petrecut-o pe toată,
Eu şi inima mea
Am hotărât să-i punem capăt.
În curând vor fi rugăciuni
Şi se aprind lumânări, ştiu,
Nu-i lăsa să plângă,
Lasă-i să afle că îmi pare bine că plec.
Moartea nu e un vis,
Căci în vis te mângâi,
Cu ultima suflare a sufletului meu
Te voi binecuvânta.
Duminică mohorâtă
Visam, doar visam,
Mă trezesc şi te văd dormind
În străfundul inimii mele, dragă.
Scumpule, sper
Că visul meu nu te-a bântuit niciodată,
Inima mea îţi zice
Cât de mult te-am dorit.
Duminică mohorâtă