Afară e încă întuneric și mă îmbrac,
dimineața devreme plec
Si frazele scrise pe pereți, nouă solitarilor
ne țin companie
Pe străzi nu mai este nimeni,
noi care suntem fum, avem de învățat.
De la drumul stelelor și de la imensitate,
de la imensitatea mării.
Încet, încet, toți ceilalți oameni
cum se intamplă mereu apoi se vor trezi.
Oboseala, speranța, soarele vor umple
inima orașului meu.
Și de îndată intrat în gară
voi cumpăra un ziar și voi coborî scările.
Este un metrou care
mă duce într-o galerie.
Zile dificile pentru noi romanticii
Care incă mai credem și poate suntem ultimii.
Care dincolo de toate aceste povești care ne umilesc
Toate canaliile care ne înșeală
Există o mare, mare dragoste,
există libertatea noastră.
Nu trebuie să cedez, nu este posibil
Viața mea doar așa nu poate fi
Dincolo de toate minciunile pe care ni le spun
Toate amaraciunile care ne golesc
Mai există încă un pic de putere
și în final știu că va învinge..
Mergem cu inima deschisă singuri
în mijlocul unui deșert de o eternitate
Suntem nebuni să căutăm dragoste
și prietenie unde nu este onestitate
Fiecare lucru are secretele sale
și noi ca și planetele, ne invârtim în jur
Este un nor care se învârte pe cont propriu
în timp ce e deasupra noastră
Zile dificile pentru noi romanticii
Care credem încă și poate suntem ultimii
Care dincolo de toate nedreptățile care ne jignesc
Toate temerile care ne prind
Există o mare, mare dragoste,
există libertatea noastră.
Nu trebuie să cedez, nu este posibil
Viața mea doar așa nu poate fi
Dincolo de toate minciunile pe care ni le spun
Toate amaraciunile care ne golesc
Mai există încă un pic de putere
și în final știu că va învinge...