Tresărind scînteie lacul
și se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
și ascult de la răcoare
Pitpalacul.
Din izvoare și din gîrle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvîrle.
Cucul cîntă, mierle, presuri -
Cine știe să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
și vorbesc cu-atît de multe
Înţelesuri.
Cucu-ntreabă: - Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă și iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zînă să răsară
Tuturora.
Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tînăr vînt să-și deie
și de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dînsa.
Se întreabă trist izvorul:
- Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-și,
Faţa-n apa mea privindu-și
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?
Am răspuns: - Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămîneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.
Ce frumos era în crînguri,
Cînd cu ea m-am prins tovarăș!
O poveste încîntată
Care azi e-ntunecată...
De-unde ești revino iarăși,
Să fim singuri!
(1879)