Se spunea că Franziska a obosit să se roage
Toată noapte, la fereastră așteaptă un semn al tău
Cât de mică îi e inima și muntele de mare
Cât de tare durerea ei taie, mai mult decât un cuțit, un cuțit spaniol
Tu tîlhar fără luna, fără stele, fără noroc
Vei dormi la noapte cu rozarul ei înfășurat în jurul puștii
Tu tîlhar fără luna, fără stele, fără noroc
Vei dormi la noapte cu rozarul ei înfășurat în jurul puștii
Se spunea că Franziska a obosit să danseze
Cu un bărbat care nu rîde și n-o poate sărută
Toată noaptea ai privit-o printre crengile stejarului
În spatele scenei, cu ochii ca doi câini
Marinar al pădurii, fără somn și fără cântec
Neavând a duce o cochilie sau un năvod de iluzii
Marinar al pădurii, fără somn și fără cântec
Neavând a duce o cochilie sau un năvod de iluzii
Se spunea că Franziska a obosit să pozeze
Pentru un bărbat care pictează și care n-o poate privi
Fir cu fir al inimii mele, care din ochi te duce spre mare
E o lacrimă ascunsă pe care nimeni n-o poate desena.
Tu tilhar fără luna, fără stele, fără noroc
Vei dormi la noapte cu rozarul ei înfășurat în lurul pustii
Tu tilhar fără luna, fără stele, fără noroc
Vei dormi în noaptea asta cu portretul ei sub pușcă
Se spunea că Franziska nu mai poate cânta
Pînă și sora cea mică se va mărită în curînd
Mai ieri un alt bărbat, pe stradă i-a zâmbit
Era desigur un străin care nu știa cît are să-l coste
Marinar al pădurii, fără somn și fără cântec
Neavând a duce o cochilie sau un năvod de iluzii
Marinar al pădurii, fără somn și fără cântec
Neavând a duce o cochilie sau un năvod de iluzii