Pentru cei ce pot înțelege,
legenda povestește
despre țiganca aceea
care s-a rugat la luna
albă și ridicată de pe cer.
În timp ce zâmbea,
ea o implora:
”Fă-l să se-ntoarcă la mine!”
”Îl vei recupera pe-acel bărbat
cu piele întunecată,
prin a sa iertare,
femeie necurată!
Dar în schimb doresc
ca primul tău fiu
să vină să stea cu mine.”
Cine fiul și-l jertfește
ca să nu rămână singură,
nu e demnă de un rege!
Lună, acum ești mamă,
dar nu e nimeni care să te facă femeie.
„Spune-mi, lună de argint,
cum îl vei legăna,
dacă brațe nu ai?”
Fiul lunii...
Primăvara s-a născut
un copilaș,
din acel tată întunecat
precum fumul,
cu pielea deschisă,
cu ochii de culoarea lagunii
ca un fiu al lunii.
”Ăsta-i un adulter!
El nu e fiul meu,
și eu nu, nu-l doresc.”
Lună, acum ești mamă,
dar nu e nimeni care să te facă femeie.
„Spune-mi, lună de argint,
cum îl vei legăna,
dacă brațe nu ai?”
Fiul lunii...
Țiganul, nebun
de durere,
prins chiar cu onoarea
terfelită,
o apucă urlând,
o sărută plângând,
cuțitul apoi împlântând.
Peste munte a alergat
cu copilașul în brațe,
și acolo l-a abandonat.
Lună, acum ești mamă,
dar nu e nimeni care să te facă femeie.
„Spune-mi, lună de argint,
cum îl vei legăna,
dacă brațe nu ai?”
Fiul lunii...
Dacă luna plină
apoi devine,
este pentru că bebelușul
doarme bine,
însă dacă el plânge,
ea îl distrează,
cade și apoi se face leagăn.
Însă dacă el plânge,
ea îl distrează,
cade și apoi se face leagăn.