Când se spune că totul e nașpa
Şi că nu este nici o cale de ieșire,
Că această viață nu îţi poate ridica moralul
Când te oprești să te întrebi, de ce?
Nu crede, că nu există o altă cale,
Un alt drum în partea de jos a acestei minciuni,
Nu crede, că nu va veni
O melodie care să-ţi șoptească adevărul.
Crede-mă,
Am făcut si EU o asemenea greșeală,
Când din cauza fricii, nu am urmat calea mea.
Crede-mă,
Nu te grăbi,
Chiar dacă miracolul pe care-l aștepți nu apare,
Cel puțin ai încredere în mine.
Hei, când vor spune, ai atins punctul culminant
Iar TU nu vei putea urca mai sus
Și inimei tale vor încerca să comande,
Astfel încât să nu poți descoperi vreodată, cine ești?
Nu crede, că nu există o altă cale,
Un alt zori de zi dincolo de acestă nebunie
Nu crede, că nu va veni
O melodie care să-ţi șoptească adevărul.
Crede-mă,
Am făcut si EU o asemenea greșeală,
Când din orgoliu nu am urmat calea mea.
Crede-mă,
Nu arunca
Ultima speranță pe care o aștepți,
Cel puțin ai încredere în mine.
Când iți vor spune,
Nu m-ai pune întrebări
Şi că ar fi mai bine dacă ţi-ai ține capul aplecat
Trebuie să crezi că,
Dincolo de această fățărnicie
Nu este zid, ci un viitor pentru tine.
Crede-mă, crede-mă
Am suferit, am suferit prea mult,
Când am privit curajoasă lumea, în felul meu.
Crede-mă,
Nu ceda, nu ceda
Chiar dacă miracolul pe care-l aștepți nu apare,
Cel puțin ai încredere în mine.
Cel puțin ai încredere în mine, crede-mă,
Crede-mă, am făcut si EU o asemenea greșeală,
Când din cauza frici nu am urmat calea mea.
Crede-mă,
Nu ceda, nu ceda
Dăruiește-ţi un cadou, poate nu aștepți în zadar acel miracol.
Crede-mă, ai încredere în mine
Crede-mă, ai încredere în mine
Crede-mă, ai încredere în mine, în mine.