Strofa 1:
Am văzut-o în multime
Trăia cantecul la fel ca mine
Şi visa, şi visa, visa o lume mult mai mare ca ea,
O fată simplă, nemişcată,
Într-o multime foarte agitată,
Ea visa, ea visa s-atingă o lume mult mai mare ca ea.
Pre-refren:
Şi m-a învatat privirea ei
Că poţi ajunge unde vrei,
Nu contează cât de lung e drumul spre o altă viaţă.
Refren:
Zâmbet printre stele
Dar şi clipe grele,
Momente de nedescris
Cuprinse într-un singur vis,
Lacrimi din iubire
Dar şi despărţire,
Asta-i povestea ei,
Fata din rândul trei.
Strofa 2:
Ceva clipe mai încolo,
Stăteam faţă-n faţă amândouă
În oglindă şi-mi spunea,
Şi-mi spunea că visează la o lume mult mai mare ca ea,
Mi se părea atât de cunoscută vocea ei,
Ochii, parul, toate trăsăturile ei le-aveam,
Era prima dată când mă privea.
Pre-refren:
Refren:
Bridge:
Şi poate aştepţi momentul potrivit,
Să prinzi curaj să faci ce ţi-ai dorit,
La fel de greu a fost mereu,
Nu renunţa să crezi, cum am facut şi eu,
O nouă zi, o nouă încercare,
O nebunie într-un vis in care,
Nu contează cât de lung e drumul spre o altă vïaţă.
Refren: (2x)