Am crezut că mai devreme sau mai târziu,
Lumina de sus
Va coborî în cercuri
Şi mă va îndruma spre dragoste
Dar nu ştiu ce este bine pentru mine,
Nu pot vedea drept.
Am fost aici prea mult timp
Şi nu vreau să o aştept
Zboară ca o ghiulea
Drept la sufletul meu,
Rupe-mă în bucăţi
Şi fă-mă să mă simt întreg
Sunt dispus să lupt pentru asta,
Şi să port această greutate
Dar cu fiecare pas
Continui să mă întreb ce este adevărat
Coboară pe mine
Cu braţe deschise
Coboară pe mine
De unde eşti
Coboară pe mine
Cu toată lumina ta
Cu toată lumina ta
Cu toată lumina ta
Curând vei afla ce vrea inima ta să ştie
Nu renunţa la speranţă pentru că eu ştiu că eşti aproape
Şi tot ce ai vistat vreodată, ai dorit că ai putea fi
Aşteaptă să te găsească oriunde mergi
Crezi în tine cu fiecare pas pe care îl faci
Să ştii că eu zâmbesc cu mândrie în fiecare zi
Dragostea mea va fi mereu mai puternică decât piatra
Nu-ţi fie teamă; nu eşti niciodată singur
Coboară pe mine
Cu braţe deschise
Coboară pe mine
De unde eşti
Coboară pe mine
Cu toată lumina ta
Cu toată lumina ta
Cu toată lumina ta
Îmi închid ochii
Şi te văd peste tot
Păşesc afară,
Este ca şi cum te respir în aer
Pot să simt că tu eşti acolo
Coboară pe mine
Cu braţe deschise
Coboară pe mine
De unde eşti
Coboară pe mine
Cu toată lumina ta
Cu toată lumina ta
Cu toată lumina ta