De e cea din urmă iubire
Blestemată și binecuvântată,
Plătită cu sânge și cu bani,
Nu mai e iubire, e fado.
Când ciuda e așa mare,
Că până și gândul bun
E dușmănos sau ucigător,
Nu mai e ciudă, e fado.
Eu cânt tristețea noastră,
Eu strig bucuria noastră,
Plaga ce-i aproape-o rugă,
Nebunia ce-i poezie,
Un sentiment trecător
Prefăcut în veșnică rezervă
Din cauza unei ofense.
Și-așa-i dat să fie, e fado.
Regretul celui ce simte
Că întoarcerea la trecut
E o nouă revenire,
Nu mai e regret, e fado.
Iar dorul ăsta de acuma-i
După ceva ce rău s-a sfârșit,
Dar dorul de ce-a fost odată
Nu mai e doar dor, e fado.