Știi că el a primit vindecarea,
Știi că s-a rătăcit.
Obișnuia să rămână treaz,
Să conducă visele pe care le-a îndepărtat,
A vrut să creadă în mâinile dragostei.
Capul îi era greu
Când a venit peste pământ.
Un câine a început să plângă -
Ca un om cu inima zdrobită -
La vântul urlat.
A intrat tot mai adânc în negru, tot mai adânc în alb,
Putea vedea stelele strălucind ca unghiile în noapte.
El a simțit mâinile vindecătoare ale iubirii,
Ca stelele strălucitoare de sus.
O mână în buzunar, atingând cu degetul oțelul,
Pistolul cântări greu,
Iar inima pe care o putea simți îi bătea.
O, dragostea mea, dragostea mea.
Deci, mâinile care construiesc
Pot, de asemenea, trage în jos
Mâinile dragostei.