Voi trăi în memoria ta
ca o simplă aversă
de steluțe și spiriduși,
voi hoinări prin burta ta
mușcând fiecare iluzie.
Vei trăi în visele mele
ca cerneala de neșters,
ca o pată de oțel;
nu se uită limba
când doi fac dragoste.
M-am fript pe obrajii tăi
ca soarele după-amiaza;
mi se sfâșie corpul
și nu mai trăiesc vreo secundă
fără să-ți spun că mor fără tine.
Ți-am rămas în pupile, buna mea,
nu-mi mai închid ochii,
m-am aruncat unde-i mai adânc
și mă înec în mările
plecării tale, plecării tale...
(O ... o ...)
Voi umbla fără să știu,
îți voi drigui corpul
ca urme în fier,
voi mânca ce a mai rămas
din inima ta.
Și voi fi o mare pustie,
o frază tăcută,
elegia unui sărut,
o planetă de gelozie
sculptând o melodie.
M-am fript pe obrajii tăi
ca soarele după-amiaza;
mi se sfâșie corpul
și nu mai trăiesc vreo secundă
fără să-ți spun că mor fără tine.
Ți-am rămas în pupile, buna mea,
nu-mi mai închid ochii,
m-am aruncat unde-i mai adânc
și mă înec în mările
plecării tale, plecării tale...