Cum să-și imagineze că pe steaua cea mai strălucitoare
Nu o aștaeptă nimeni la terminarea showului,
Că fără reflectoarele ce o vrăjesc,
Ea nu e mai mult decât o fetiță
Cu costum și cu pantofi cu toc?
Iar când se-ntoarce în cabină
Se înghesuie pe coridor
Și se simte un personaj fără autor.
Atât de radiantă în reviste
Ș nu are cine să-i spună
Că fără machiaj îi stă mult mai bine.
Cum a putut să fie așa naivă
Și să uite ceea ce e important?
Stelele unui hotel nu oferă căldură.
Și în fiecare noapte, la oglindă,
Își întreabă reflexia:
„Cine ești tu și ce ai făcut
Cu cea care am fost eu?”
Refren:
Acea fată puțin nebună
Care obișnuia să cânte prin bar.
Acea fată atât de zâmbitoare
Cu părul încâlcit.
Nu avea în buzunare
Mai mult decât aerul de vară,
Iar acum că are totul
Își petrece nopțile plângând.
De fiecare dată când zâmbetul ei apare la știri...
Ce credeți? Suspină și schimbă canalul.
Ce mai contează premiile
Sau câți cântă cântecele ei,
Dacă printre toți acești mii de susținători, tu nu ești?
Și-ar da diadema
Pe vechii săi papuci
Și ar pleca în fugă să te aștepte la tine la poartă.
Refren:
Acea fată puțin nebună
Care obișnuia să cânte prin bar.
Acea fată atât de zâmbitoare
Cu părul încâlcit.
Nu avea în buzunare
Mai mult decât aerul de vară,
Iar acum că are totul
Își petrece nopțile plângând.
Pentru că în fiecare zi duce dorul
La tot ceea ce iubea mai mult,
Să stea până târziu cu chitara sa
Și să se trezească cu zâmbetul tău.
Să fie fericită cu așa de puțin
Să treacă neobservată.
Nu mai vrea să fie prințesă,
Ci doar...
Refren:
Acea fată puțin nebună
Care obișnuia să cânte prin bar.
Acea fată atât de zâmbitoare
Cu părul încâlcit.
A ales să fie prințesa
Patriei minciunilor.
Ascultă bine ce-ți spun...
Pentru că eu sunt acea fată...