Cu o pirogă* pleci și hoinăreşti
În orele în care se înteţeşte ploaia
Navighezi către ţinutul vizigoților
Și grădini suspendate te cuceresc
Dar încet îţi tai propriile aripi.
Salinitatea a acoperit trupul tău gol,
Ți-am adus din Delphi** apă dulce
În două ai spus că va fi tăiată viața ta
Și până să am timp să mă lepăd de tine de trei ori
A ruginit cheia paradisului.
Caravana goneşte prin praf
Și urmărește umbra ta nebună
Cum să se calmeze mintea cu un cearșaf?
Cum să poată fi legată Mediterana cu frânghii?
Iubire ce te numeam Antigona***.
Ce serenadă ți-a luat lumina
Și în ce galaxie să te găsesc?
Aici este Attica****, o carieră de piatră gri
Iar eu un poligon ieftin
Unde se antrenează înjurând soldații străini.