Nu sunt duşmanul tău
Ştii că
Suntem prinşi la mijloc?
Avem două căi pe care putem merge
Am cuvinte în minte,
Dar tu nu vrei să ştii
Am mai fost răniţi înainte,
Dar de ce nu putem uita de asta?
Ştii că
Am căutat iubirea asta o viaţă întreagă
Nu pot suporta durerea asta
Nu-mi spui, te rog, de ce
Continui să te ascunzi?
Nu trebuie să-ţi fie teamă
Voi aştepta aici, până când ai să înţelegi
Deschide-ţi inima în faţa mea, o vei vedea prin
Ochii mei!
Dacă mi-ai putea citi gândurile,
N-ar trebui să spun nimic,
N-ai fugi niciodată!
Cum să te fac să începi să crezi,
Că nu-ţi sunt duşman?
Dacă mi-ai putea citi gândurile,
Şi tot ce simt în sufletul meu,
Atunci ai înţelege
Că nu sunt duşmanul tău.
Nu sunt duşmanul tău.
Ştii?
Eşti aerul pe care-l respir, şi vreau să arăt pe faţă
Ce e în mintea mea
Să ştii că nu eşti singur,
Alungă-ţi temerile
Căci încă mai insist.
Voi aştepta aici, până când ai să înţelegi
Deschide-ţi inima în faţa mea, o vei vedea prin
Ochii mei!
Dacă mi-ai putea citi gândurile,
N-ar trebui să spun nimic,
N-ai fugi niciodată!
Cum să te fac să începi să crezi,
Că nu-ţi sunt duşman?
Dacă mi-ai putea citi gândurile,
Şi tot ce simt în sufletul meu,
Atunci ai înţelege
Că nu sunt duşmanul tău.
Căci niciun sentiment nu se compară
Cu cel pe care-l am de fiecare dată când îmi spui numele
Şi trebuie să ştii
Că trebuie să facem o schimbare
Să încetăm cu jocurile astea prosteşti
Nu sunt duşmanul tău.
Dacă mi-ai putea citi gândurile,
N-ar trebui să spun nimic,
N-ai fugi niciodată!
Cum să te fac să începi să crezi,
Că nu-ţi sunt duşman?
Dacă mi-ai putea citi gândurile,
Şi tot ce simt în sufletul meu,
Atunci ai înţelege
Că nu sunt duşmanul tău.
Nu sunt duşmanul tău.