El stă singur ca aproape în fiecare zi
pe banca lor la o poiană în parc.
Ochi ca oţelul şi încă nici un fir de păr cărunt.
El mă priveşte şi îmi povesteşte despre ea.
El spune: deunăzi a mai stat aici.
A mers aşa de repede nici nu am presimţit,
încă atâtea planuri am mai avut.
Atunci se opreşte şi plânge.
Pentru mine e sfârşit de decembrie.
Zilele noastre toate au fost numărate
şi la atât de multe dintre ele eu am lipsit.
Nu scăpa nici o floare în primăvara,
şi sărbătoreşte-o imperturbabil
pentru că viaţa continua fără îndurare
chiar dacă bucuria ta de viaţă moare.
Atâtea lucruri anulate şi amânate pe mâine,
atât de mult gândit şi atât de puţin spus,
atât de mult irosit, neterminat.
Mă priveşte şi îmi spune:
ia-ţi timp atât timp că îţi mai rămâne,
indiferent,
la ce te cei decide.
Cine se bucură de viaţă nu poate fi un ratat.
Pentru mine e sfârşit de decembrie....