Ce poftă am de plâns
în seara asta gri,
iar în răpăituri
ploaia-mi spune de tine.
Remușcari, iubită, că
din vina mea, nicicând
n-am să te mai revăd.
Ochii mei când se-nchid
te văd la fel ca ieri,
cu tremur, implorând
din nou iubirea mea.
Și astăzi vocea ta-mi revine
în seara asta gri:
Vino,
- tristă îmi spuneai –
că-n singurătate
sufletul nu mai poate...
Vino,
înduioșează-te de mine,
că m-am săturat să plâng,
să sufăr, să te-aștept,
să vorbesc mereu singură
cu inima mea.
Vino,
fiindcă te iubesc mult,
că dacă nu vii astăzi
eu mă voi îneca în plâns…
Nu,
eu nu pot continua așa,
cu iubirea asta-nfiptă-n mine
ca un rău blestem...
N-am știut să-nțeleg
de disperarea ta
și m-am îndepărtat
într-o altă iubire.
Singur și trist eu mă găsii
când mă văzui departe
și că m-am înșelat.
Ochii mei când se-nchid
te văd la fel ca ieri,
cu tremur, implorând
din nou iubirea mea.
Și astăzi vocea ta-mi revine
în seara asta gri:
Vino,
- tristă îmi spuneai –
că-n singurătate
sufletul nu mai poate...
Vino,
înduioșează-te de mine,
că m-am săturat să plâng,
să sufăr, să te-aștept,
să vorbesc mereu singură
cu inima mea.
Vino,
fiindcă te iubesc mult,
că dacă nu vii astăzi
eu mă voi îneca în plâns…
Nu,
eu nu pot continua așa,
cu iubirea asta-nfiptă-n mine
ca un rău blestem...