Amelia e bolnavă,
Fiica bunului rege.
Conții vin să o vadă,
Conți și nobili domni.
Amelia:
Ah, inima mi se înnoadă,
Precum un buchet de garoafițe.
Mama vitregă:
Fata mea, fata mea,
Ce rău te supără?
Amelia:
Răul pe care eu îl am, mamă,
Îl cunoști prea bine.
Ah, inima mi se înnoadă,
Precum un buchet de garoafițe.
Mama vitregă:
Fata mea, fata mea,
De asta te vei spofedi.
Când vei fi spovedită,
Testamentul îl vei face.
Amelia:
Ah, inima mi se înnoadă,
Precum un buchet de garoafițe.
Un castel îl las săracilor,
Ca să-l slăvească pe Domn,
Patru, fratelui meu Carlos,
Două Mamei lui Dumnezeu.
Ah, inima mi se înnoadă,
Precum un buchet de garoafițe.
Iar ție, mamă,
Ți-l las pe soțul meu,
Ca să-l ai în odaie,
Cum faci deja de mult timp.
Ah, inima mi se înnoadă,
Precum un buchet de garoafițe.